Alexandru Pelici, încântat de elevii săi, după remiza cu Rapid: „Am avut un joc bun! Ne-am ridicat la nivelul lor”

Redactor:
Mihai Cheleș
Alexandru Pelici, încântat de elevii săi, după remiza cu Rapid: „Am avut un joc bun! Ne-am ridicat la nivelul lor”
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Mioveni a obținut un punct important, sâmbătă seară, în fața Rapidului, scor 1-1, pe propriul teren, chiar dacă gazde au figurat bucureștenii.  Alexandru Buziuc a deschis scorul în minutul 16, ajutat și de o deviere care l-a păcălit pe Horațiu Moldovan. Egalarea a picat în repriza secundă, fiind semnată de Cătălin Hlistei, în minutul 57.

În urma acestui rezultat, Rapidul a urcat pe locul 4, cu 28 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova și FC Voluntari, dar cele două formații au o partidă mai puțin disputată. De partea cealaltă, formația din Mioveni este pe locul 12, cu 17 puncte.

În runda următoare, Rapidul va juca în deplasare, pe terenul celor de la Farul Constanța, sâmbătă, 4 decembrie, iar CS Mioveni va juca acasă, contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, duminică, 5 decembrie.

Alexandru Pelici, încântat de jocul prestat de fotbaliștii săi!

Antrenorul celor de la CS Mioveni, Alexandru Pelici, simte că echipa sa putea obține toate cele trei puncte cu puțin noroc, mai ales după ratarea uriașă a lui Sanoh, din finalul partidei. Una peste alta, Pelici este încântat de faptul că formația sa a ajuns la a treia etapă fără înfrângere (0-0 cu UTA Arad și 1-0 cu Gaz Metan), ceea ce îl face optimist că se poate salva de la retrogradare la finalul sezonului.

„Puteam să câștigăm cele trei puncte. Sunt mulțumit că am avut un joc bun. Am avut ocazii multe cu Rapid. Un joc care nu a semănat deloc cu cel din tur, ne-am ridicat la nivelul Rapidului. Totul a culminat cu ultima ocazie a lui Sanoh. Încercăm să câștigăm puncte, e un grup frumos, de băieți sufletiști, care aleargă până la ultima picătură de energie.

Dacă menținem jocul acesta, cu siguranță vor veni și punctele. Cred că, începând cu jocul cu FC Argeș, am avut creșteri de la meci la meci. E important să înțelegem că doar prin muncă și fiind un grup unit putem. Nu suntem un club care a făcut transferuri cu nume sonore. La iarnă, se va trage linie și vom fi judecați pentru ce am făcut. Deocamdată, suntem în grafic.

Inițial, ne-am gândit la 20 de puncte, ar mai fi trei puncte. Dar dacă vom reuși să menținem nivelul jocului, cred că putem obține mai mult. Încercăm să rămânem modești. Îi transmit lui Mihai Iosif să nu fie atât de supărat, l-am văzut supărat după joc. Făcând o glumă, nu mi-am supărat nici băiatul, care este fan al Rapidului. Dar cred că meritam să câștigăm”, a declarat Alexandru Pelic, la finalul partidei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×